Cart 0

F.A.Q.Frequently Asked Questions

În continuare, îți prezentăm un text lung, pe care nu o să-l citești, dar lansarea comenzii presupune acceptarea termenilor și condițiilor magazinului . Apoi când o să te superi pe noi, fără motiv, așa cum se supără 0,001 % dintre clienții noștri (restul de 99,999% nu se supără că nu au motiv) vei citi foarte atent tot ce scrie aici, doar ca să găsești ceva care poate fi folosit împotriva noastră și să ne obligi să îți dăm banii înapoi.

Lectură plăcută

 

 

Ca să simplificăm discuția, noi facem tot ce ne stă în putință, și uneori un pic mai mult, ca să facem din tine un client mulțumit. Avem și noi două rugăminți:

  1. să cumperi de la noi.
  2. dacă cumva ești printre cei 0,001% din clienți și ești supărat pe noi,  înainte să faci scandal pe facebook sau în alte părți, dă-ne și nouă un telefon/ mail. Majoritatea chestiilor se pot rezolva dacă povestim un pic.  S-ar putea să nu fim noi de vină.  Sau să fii chiar tu de vină. Să nu înțelegi că ne credem mai presus de greșeală. Nicidecium. Dacă am greșit noi, reparăm pe loc. Indiferent că vrei banii înapoi, sau alt produs. Nu se pune problema.

Doar că e posibil să ne faci un rău, gratuit,  pe care nu vei putea să-l repari.

Acestea fiind spuse, noi, cetățenii din spatele acestui site,  ne rupem spatele pentru a-ți oferi  o experiență cât mai plăcută alături de noi. Asta înseamnă că o să cumperi mai multe produse de la noi și noi o să ne îmbogățim.  simplu. :))

 

Pe site-ul nostru vei găsi 2 tipuri de produse:

produse de stoc adică produse pe care le fabricăm noi/ le cumpărăm din altă parte și le vindem aici, dar care nu sunt făcute conform specificațiilor tale. Adică le putem vinde și altui client. Se adresează publicului larg, cum ar veni…

produse personalizabile pe care noi le facem (imprimăm, desenăm, colorăm, tăiem, despicăm, hăcuim) așa cum  dorește inimioara ta. Pe care nu le putem revinde nimănui. Nu știu dacă știi, dar e foarte greu să vinzi un tricou pe care scrie ”Ana, te iubesc de crăp” unui client căsătorit cu o doamnă pe care o cheamă Maricica.

 

 

  • Culorile pot fi puțin diferite față de cele de pe site; poți asocia culorile astfel:

 

 

  • albastru – Facebook
  • verde – Starbucks
  • albastru deschis – twitter
  • galben – IKEA
  • portocaliu – Orange
  • roșu – Coca Cola
  • gri – Apple
  • roz – Barbie
  • violet – Milka

Pe siteul nostruprețurile  sunt afișate în lei, cu TVA inclus.

La aceste prețuri se adaugă transportul, calculat pentru livrările naționale și cele internaționale..

Transportul este 15 lei, cu agenți curieri rapizi sau adormirea Poștei Române oriunde în România și 75 de lei transport internațional în următoarele țări: Austria, Germania, Franța, Italia, Portugalia, Spania, U.K. și Ungaria.. Tot așa, cu transportatorul ales de noi…TNT sau DPD în cazul ăsta.

În cazul unor erori electronice sau  umane care afectează în mod dramatic prețurile, produsele  care au prețurile greșite vor fi vândute la prețul înregistrat în contabilitatea societății. Toate comenzile cu prețurile greșite vor fi anulate, sau aliniate la prețurile corecte.

Asta pentru că nu suntem milionari în euro.

Repet: nu suntem… :)))

 

  • Mărimile print-urilor pot diferi față de mărimea de pe ecran;
  • Marimea tricourilor o ai la fiecare produs în parte. E un buton mare. Măsoară-ți  un tricou și compară dimensiunile… Ar fi păcat să faci un tricou și să nu-l poți purta…

Comenzile, pe siteul nostru se fac exclusiv, pe site. Nu telefon, facebook, skype, chat, porumbei călători. Nimic. Dacă există chestiuni care trebuiesc lămurite singura modalitate acceptată este emailul. Așa suntem siguri, și noi și tu, că treaba merge brici. Să n-avem discuții, cum ar veni…

După ce ai ajuns pe minunatul site, alegi produsele și le adaugi în coșul de cumpărături. Pentru produsele personalizabile, scrie-ne un mail sau pe Facebook.

Ca să mergi mai departe ai nevoie de un cont. Care se face foarte ușor și pentru care ai nevoie de un mail și de o parolă. Practic, chestii pe care le ai…

După ce ai cont, contezi cum ar veni. :))

Adică o să vezi coșul de cumpărături. Și acolo, în funcție de țara aleasă transportul e 15 lei oriunde în România (România e implicit, dat fiind faptul că ne ducem veacul și muncim în România) prin doi curieri rapizi aleși de noi (Fan Courier și Sprint Curier) și 75 lei internațional (Austria, Germania, Franța, Italia, Portugalia, Spania, U.K. și Ungaria), tot printr-un curier rapid, TNT sau DPD. Amănunțit, despre trimitere colete, la secțiunea “Livrare”.

De aici ești pe cont propriu. Dar te descurci, suntem siguri.

După ce ai plătit, noi ne apucăm de treabă. Și tu primești ce ai comandat. Win-Win.

 

De ce nu pot achita ramburs? Știam că o să te gândești la întrebarea aceasta deoarece și noi ne-am gandit o leacă la treaba asta. Suntem siguri că afacerile se pot face onest și responsabil. Așa că am ales să folosim un sistem care funcționează în țările vestice de foarte mult timp. Și funcționează bine…

Agentul sau curierul este ales de noi. Daca tăte planetele formează o figură regulată + ai noroc = primești coletul in 24-48 de ore lucrătoare de la momentul plății (momentul plății e minutul la care intră banii în contul nostru). Deci, dacă de exemplu ai plasat o comandă joi noaptea, aceasta se procesează vineri și luni se livrează către tine (în situația în care este un model de imagine care trebuie printat și lăsat la uscat 24 de ore). Dacă comanda este cu o grafică simplă, gen text, fără imagini și dacă aceasta s-a făcut până la orele 15 cel târziu, atunci aceasta se livrează în aceeași zi.

Dacă planetele îs puțin câș (ÎNTR-O PARTE- regionalism ardelenesc) și tu locuiești într-o zonă unde nu există curieri (fun sau sprint) trimitem coletul la fel de repede dar tu îl vei primi în 5-7 zile (n-am pus ore aici că erau niște numere foarte mari). Adică, în traducere liberă trimitem coletul cu Poșta Română, care funcționează după alte legi ale fizicii, necunoscute nouă.

Produsele sunt ambalate cum am crezut  noi  că e mai bine. Dacă coletul/plicul e deteriorat rupt, spart, găurit, înjunghiat, împușcat, violat,  te rugăm să refuzi livrarea. Pentru că după ce semnezi de primire, e foarte greu să mai tragem la răspundere firma de curierat pentru întâmplare. Nu-ți face griji. Tu îți vei primi produsul, fără probleme sau banii dacă te-ai răzgândit… 

Plățile se fac exclusiv în avans, prin card, op sau paypal. E  mai simplu și mai ieftin așa.

Da, știu că e puțin peste mână să plătești în avans un produs. Dar trebuie să ai încredere în noi și nu vei fi dezamăgit. Promit!

Plățile prin card te direcționează către Mobile Pay, un site de plăți online, care ne ține și nouă evidența încasărilor, nu care cumva să rateze un comision în urma muncii noastre… Adică, MobilPay este intermediarul între tine și noi și se asigură că banii nu se pierd undeva pe drumul…din online…

Plata prin bancă. Tu faci comanda pe site, agresezi butonul pe care scrie ”Bancă” și instantaneu primești un mail cu o factură proformă. Plătești prin bancă (dooh) suma și gata. Ca să simplificăm lucrurile ar fi fain să ne trimiți o copie sau o poză făcută cu telefonul după ordinul de plată. Noi ne apucăm de muncă (așa zicem noi când facem tricouri) imediat după ce bănuții au intrat în contul nostru.

La fel stă treaba și cu plata PayPal. Din contul tău de PayPal, prin site-ul celor de la PayPal ne intră bănuții în contul nostru, făcut, evident, tot la PayPal…Și uite așa am făcut un exercițiu de dicție, fără să repetăm de prea multe ori PayPal… :))) e cea mai rapidă și simplă metodă de plată pe care am găsit-o noi.

Produsele personalizabile.

Am luat la batjocorit majoritatea tricourilor de pe piață.  Le-am spălat, le-am stors, purtat, aruncat, călcat… tot tacâmul… Cele mai ok sunt cele pe care le vindem. Dacă găsim unele mai bune, le schimbăm. Să fie clar. Nu ne batem joc. Nu folosim chinezisme, indiisme sau turcisme ieftine. Purtăm și noi aceleași tricouri, suntem pasionați de treaba asta și o facem cu maximă responsabilitate.

E posibil să adăugăm și alte produse. O să vă anunțăm :))

Dar, ca să fii sigur că o să ai tricoul și anul viitor respectă întocmai instrucțiunile de pe etichetele pe care noi le agățăm la gâtul tricoului. Ca să fim siguri că nu uiți, am pus și un autocolant pe care să-l lipești pe mașina de spălat. Că doar nu o să-ți speli tu tricoul…

Mărimi. 

La fiecare produs vei găsi un buton ”ajutor mărimi” în care sunt toate detaliile referitoare la dimensiuni.

Dacă nu, în partea de jos a paginii există un link  ”ajutor mărimi”

Dar cel mai sigur e să îți măsori un tricou de-al tău și să compari dimensiunile.

E foarte important să alegi mărimea potrivită din prima încercare. Pentru că dacă ai un tricou personalizat nu îl vom putea schimba, iar dacă e un produs de stoc va trebui să plătești costurile de transport.

 

Conform OUG 34/2014 suntem obligați să acceptăm returul produselor de stoc într-un termen de 14 zile, cu condiția să aibă toate etichetele care condiționează returul la locul lor. Adică, dacă te-ai răzgândit, ai o problemă sau pur și simplu aveai alte așteptări  de la acest produs poți să-l trimiți înapoi. Nu insistăm să trimiți ambalajul original, dar trebuie să te avertizăm că produsul se poate deteriora pe drum și noi nu-l vom accepta pentru retur. Așa că e bine să-l ambalezi cum trebuie!  Nu suntem bucuroși când primim retururi, dar e normal să fie așa. Este o modalitate de protecție pentru tine ca și client. Înțelegem asta și ne conformăm. Banii se returnează în maxim 14 zile, repet, doar cu condiția ca produsul să nu fie folosit. Trebuie să știi că vei suporta costul transportului.

Produsele personalizabile care au fost produse conform specificațiilor tale nu se returnează.

Există o excepție de la această regulă:

orice produs (de stoc sau personalizabil) care are defecte vizibile în momentul livrării se schimbă automat fără nici un fel de costuri! Gratuit! Trebuie doar să nu fie purtat/folosit și trebuie să aibă toate etichetele de garanție la locul lor.

Ca măsură de siguranță, folosim un marcaj cu o vopsea specială, invizibilă cu ochiul liber, care dispare la prima spălare. Așa vom ști sigur că tricoul a fost folosit și nu îl vom accepta la retur.

Dacă produsul defect are toate sigiliile și etichetele intacte poate fi schimbat în interval de 7 zile calendaristice.

Produsul defect poate fi schimbat cu unul identic sau poate fi rambursat la întreaga valoare.

Repet, fără costuri suplimentare.

Important: pentru retururi vă rugăm trimiteți un mail la adresa  adcadou.ro@gmail.com cu toate datele de identificare ale comenzii și adresa de unde poate fi ridicat produsul. Noi vom trimite un curier pe cheltuiala noastră să ridice produsul și vom rezolva problema. Veți fi informat  pe mail despre modul în care s-a soluționat problema.

NU TRIMITEȚI COLETE CU RETURURI NEANUNȚATE! NU LE VOM ACCEPTA!

 

Dacă nu ai primit coletul, dă un mail la adcadou.ro@gmail.com sau dacă ești foarte nervos și grăbit sună la 0752322368. Rezolvăm pe loc. Dacă coletul e distrus, fă o poză cu telefonul mobil, apoi refuză preluarea. Trimite poza pe mail la adcadou.ro@gmail.com și dă-ne numărul comenzii. De acolo rezolvăm noi. Meseriașii de la Poșta Română de obicei nu se agită. La fel, dacă nu găsești coletul, sună-ne.

 

www.adcadou.ro îți promite solemn că datele tale personale nu vor fi folosite decât în scop informativ și nu vor fi înstrăinate sub nici o formă.

Nici nouă nu ne place Spam-ul. Îți vom trimite un newsletter, dar poți oricând să te dezabonezi. Nu insistăm. Știm cum stă treaba…

Pentru plăți, datele nu sunt stocate de către noi, ci de parteneri care cu asta se ocupă. Și se ocupă bine, pentru că altfel nu lucram noi cu ei.

Alte întrebări pe mail la adcadou.ro@gmail.com că e mai simplu. Telefonul îl folosim la altceva :))

Ne-am înscris în registrul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, nr. 0001812 din 29.01.2015